*** (25)

Pe-al altor zile țărm când trece gândul meu,

Ca-n zori te re-ntâlnesc în cețurile minții,

Și plâng eu dulce plâns al primului iudeu

Ajuns la glia zărilor făgăduinței.

Ci nu icoanele copilăriei mă-mpresoară,

Nici reverii ce dulce și amar se tulburară.

Prin tine-n vremi când am iubit întâia oară,

Eu răscolit să fiu de ger și pară.

Pe când strânsori de mâini, priviri învăpăiate,

Uitate-anume-n râs, ivite în suspine,

Rupeau șirag de vorbe făr' de-nsemnătate,

Cu înțelesuri doar în mine și în tine.

(A.A. Fet - 1844)

*** (24)

Să nu pleci, nu pleca,

Mai rămâi lângă mine!

Să nu pleci, nu pleca:

E atâta lumină cu tine...

Noi atât de-aproape ne știm,

Cum n-am fost, nici nu vom fi,

Și-ntr-atâta noi azi ne iubim,

Că mai mult a iubi nu vom ști.

Dragi privirile pline,

Și de gând și de stea...

E atâta lumină cu tine:

Să  nu pleci, nu pleca!

(A.A. Fet - 1842)

Umbra sufletului meu

Federico Garcia Lorca

Umbra sufletului meu

fuge pe sub amurg de alfabete,

negură de cărți

și de cuvinte.

Umbra sufletului meu!

Am ajuns acolo unde

nostalgia se sfârșește,

iar lacrima se preschimbă

doar în albastru de suflet.

Umbra sufletului meu!

Coroana îndurerării

se termină;

rămâne însă gândul și substanța

bătrânei mele amiezi de buze

bătrânei mele amiezi

de priviri.

Printr-un labirint întunecos

de stele afumate

îmi rătăcește iluzia

veștedă.

Umbra sufletului meu!

Și-o nălucire de demult

îmi stoarce privirea.

Văd cuvântul iubire

prăbușit.

Privighetoarea mea!

Privighetoare

încă mai cânți?

(Madrid - Decembrie 1919)