Cresc amintirile

Lucian Blaga

Într-un amurg, sunt ani de-atunci

mi-am zgâriat stăruitor în scoarța unui arbor - numele -

cu slove mici, stângace și subțiri.

Azi am văzut din întâmplare

cum slovele-au crescut din cale - afară - uriașe.

Așa îți tai și tu numele în inima-mi supusă

mărunt, mărunt, ca un ștrengar.

Și după ani și ani de zile-l vei găsi

cu slove-adânci și uriașe.

(poza preluata de AICI)