Pe din două

Urciorul nu merge de multe ori la apă, ci, ori se sparge, ori se crapă. Și de sapi groapa altuia, se-ntâmplă să cazi tu cel dintâi în ea...

Odată, se-așezase, se pricopsise, la curtea unui vodă, un baș-boier, adică boier mare, pe nume Borbea.

Și sta boierul în pridvor la vodă. Nu da voie nimănui înăuntru, de nu-i da lui o dijmă.

Se nărăvise rău boierul; lua de la târgoveți, lua și de la țărani.

Și, cu năravul ăsta, se îngrășase bine boierul, își rotunjise și averea.

Era o slujbă bună, cum vă spun.

S-a-ntâmplat însă să fie trăitor în vremea aceea și un fecior de țară. Se chema Pipăruș.

Era vestit flăcăul în staul lui, făcuse multe, nu se temea nici de boier, de nimenea nu se temea.

Dar a venit ispravnicul în sat. I-a luat două oițe. Cu japca i le-a luat. Atât avea flăcăul moștenire de la tătucă-su, bătrânul care se prăpădise.

A hotărât atunci să plece, s-ajungă pân-la vodă, și să-l întrebe dacă se află la el cumva dreptatea ce i-o răpiseră boierii.

A plecat flăcăul, a mers...

N-avea de unde ști pe unde-i târgul cel mare, unde se află vodă. A-ntrebat el pe drum pe fiecare... (Mai bine-ntrebi de două ori, decât să rătăcești o dată!...) N-avea timp de pierdut.

Cum a ajuns la curte, s-a urcat în pridvor, a vrut să suie în cămări la vodă.

Numai că Borbea, baș-boierul, ce păzea? S-a repezit la el:

- Ia stai, oprește-te flăcăule, ce te grăbești așa, crezi că ești pe moșia ta? I-a și pus mâna-n piept. Ce vrei, ce poftești de la vodă?

I-a spus flăcăul tot necazul.

- Așa e treaba? a grăit boierul. Ei bine, ca să intri, trebuie, băiete, să-mi plătești niște galbeni...

- N-am nici un galben, a răspuns feciorul, mă duc după oițe...

- Atunci uite, a zis iar baș-boierul, te las cu o-nvoială, ca tot ce ți-o da vodă să-mparți cu mine, de-or fi cele două oițe, de-o fi vreun ajutor în galbeni, de-o fi orișice-o fi...

- Bine, boierule! glăsuiește feciorul, cu blândețe. Mă învoiesc... (Însă pisica blândă zgârie rău!...)

Și intră Pipăruș la vodă.

Îi spune vodă:

- Ce e, flăcăule? Ai vreun necaz?

Răspunde Pipăruș:

- Privește-mă la față și întreabă-mă de viața!... Îi spune apoi tărășenia, se roagă de dreptate.

Vodă rânjește. Cum o să-și asuprească el boierii?

Ba încă îl gonește, îi mai dă și-un picior în spate.

În clipa aceea Pipăruș își aduce aminte și de boierul hoț de la intrare, de baș-boierul Borbea.

Se duce iar la vodă, îi cade la picioare și se roagă:

- Măria Ta, dă-mi încă un picior în spate, că țin la lovituri...

Să nu dea vodă-ntr-un țăran? Îl mai lovește-o dată.

Dă mai tare...

Pipăruș iese cam în brânci. În pridvor, baș-boierul îl întreabă:

- Spune-mi pe dată ce-ai primit? Să-mi dai și mie jumătate din ce-ai luat...

- Îți dau, cum nu, cinstită socoteală!... îi zice flăcăul.

Și, dornic să se răcorească oleacă, izbește pe boierul Borbea cu piciorul, așa de bine, că-l dă de-a rostogolul.

Cade boierul huruind pe scări. Începe zgomot, zarvă... Ce să fie? Iese și vodă afară, cu anteriul după el, târâș. Și strigă:

- Ce este aici? Ce s-a întâmplat?

- A dar feciorul ăsta, Pipăruș, în mine, cu piciorul! răcnește baș-boierul.

- Mi-a cerut jumătate din ce m-ai miluit măria ta, a spus flăcăul. I-am dat și eu cu cinste, cu dreptate, după făgăduială, un picior... Măria ta nu mi-ai dat două?... Da-i greu boierul și-a căzut de-a dura... Poate și-a frânt vreo coastă, nu știu bine, poate și-a spart măselele... Dar eu nu sunt de vină. I-am dat ce mi-a cerut...

Grăiește astfel, și-și ia în grabă tălpășița, să nu mai dea de vreo năpastă.

Urciorul nu merge de multe ori la apă, ori se sparge, ori se crapă...

Așa și cu boierul Borbea și Pipăruș al nostru din poveste.

(Alexandru Mitru - Povești Cu Tâlc)