Celor șase corzi

Ghitara

face să plângă visele.

Suspinul sufletelor

pierdute

iese din gura ei

rotundă.

Și precum un păianjen

țese o mare stea

să vâneze lacrimile

ce plutesc în negru-i

izvor de lemn.

(Federico Garcia Lorca)

*** (8)

Vânt plecând - venind,

Murmur de alint,

Ochii ce s-aprind

Clipelor târzii.

În cuvânt trecut

Doru-i ca sub lut;

Chinul său cel mut

Numai tu îl știi.

(A.A. Fet - 31 ianuarie 1887 - huh? 100 de ani si ceva luni inainte sa exist eu ;)))

Pe din două

Urciorul nu merge de multe ori la apă, ci, ori se sparge, ori se crapă. Și de sapi groapa altuia, se-ntâmplă să cazi tu cel dintâi în ea...

Odată, se-așezase, se pricopsise, la curtea unui vodă, un baș-boier, adică boier mare, pe nume Borbea.

Și sta boierul în pridvor la vodă. Nu da voie nimănui înăuntru, de nu-i da lui o dijmă.

Se nărăvise rău boierul; lua de la târgoveți, lua și de la țărani.

Și, cu năravul ăsta, se îngrășase bine boierul, își rotunjise și averea.

Era o slujbă bună, cum vă spun.

S-a-ntâmplat însă să fie trăitor în vremea aceea și un fecior de țară. Se chema Pipăruș.

Era vestit flăcăul în staul lui, făcuse multe, nu se temea nici de boier, de nimenea nu se temea.

Dar a venit ispravnicul în sat. I-a luat două oițe. Cu japca i le-a luat. Atât avea flăcăul moștenire de la tătucă-su, bătrânul care se prăpădise.

A hotărât atunci să plece, s-ajungă pân-la vodă, și să-l întrebe dacă se află la el cumva dreptatea ce i-o răpiseră boierii.

A plecat flăcăul, a mers...

N-avea de unde ști pe unde-i târgul cel mare, unde se află vodă. A-ntrebat el pe drum pe fiecare... (Mai bine-ntrebi de două ori, decât să rătăcești o dată!...) N-avea timp de pierdut.

Cum a ajuns la curte, s-a urcat în pridvor, a vrut să suie în cămări la vodă.

Numai că Borbea, baș-boierul, ce păzea? S-a repezit la el:

- Ia stai, oprește-te flăcăule, ce te grăbești așa, crezi că ești pe moșia ta? I-a și pus mâna-n piept. Ce vrei, ce poftești de la vodă?

I-a spus flăcăul tot necazul.

- Așa e treaba? a grăit boierul. Ei bine, ca să intri, trebuie, băiete, să-mi plătești niște galbeni...

- N-am nici un galben, a răspuns feciorul, mă duc după oițe...

- Atunci uite, a zis iar baș-boierul, te las cu o-nvoială, ca tot ce ți-o da vodă să-mparți cu mine, de-or fi cele două oițe, de-o fi vreun ajutor în galbeni, de-o fi orișice-o fi...

- Bine, boierule! glăsuiește feciorul, cu blândețe. Mă învoiesc... (Însă pisica blândă zgârie rău!...)

Și intră Pipăruș la vodă.

Îi spune vodă:

- Ce e, flăcăule? Ai vreun necaz?

Răspunde Pipăruș:

- Privește-mă la față și întreabă-mă de viața!... Îi spune apoi tărășenia, se roagă de dreptate.

Vodă rânjește. Cum o să-și asuprească el boierii?

Ba încă îl gonește, îi mai dă și-un picior în spate.

În clipa aceea Pipăruș își aduce aminte și de boierul hoț de la intrare, de baș-boierul Borbea.

Se duce iar la vodă, îi cade la picioare și se roagă:

- Măria Ta, dă-mi încă un picior în spate, că țin la lovituri...

Să nu dea vodă-ntr-un țăran? Îl mai lovește-o dată.

Dă mai tare...

Pipăruș iese cam în brânci. În pridvor, baș-boierul îl întreabă:

- Spune-mi pe dată ce-ai primit? Să-mi dai și mie jumătate din ce-ai luat...

- Îți dau, cum nu, cinstită socoteală!... îi zice flăcăul.

Și, dornic să se răcorească oleacă, izbește pe boierul Borbea cu piciorul, așa de bine, că-l dă de-a rostogolul.

Cade boierul huruind pe scări. Începe zgomot, zarvă... Ce să fie? Iese și vodă afară, cu anteriul după el, târâș. Și strigă:

- Ce este aici? Ce s-a întâmplat?

- A dar feciorul ăsta, Pipăruș, în mine, cu piciorul! răcnește baș-boierul.

- Mi-a cerut jumătate din ce m-ai miluit măria ta, a spus flăcăul. I-am dat și eu cu cinste, cu dreptate, după făgăduială, un picior... Măria ta nu mi-ai dat două?... Da-i greu boierul și-a căzut de-a dura... Poate și-a frânt vreo coastă, nu știu bine, poate și-a spart măselele... Dar eu nu sunt de vină. I-am dat ce mi-a cerut...

Grăiește astfel, și-și ia în grabă tălpășița, să nu mai dea de vreo năpastă.

Urciorul nu merge de multe ori la apă, ori se sparge, ori se crapă...

Așa și cu boierul Borbea și Pipăruș al nostru din poveste.

(Alexandru Mitru - Povești Cu Tâlc)

Proverbe Latine/Latin Proverbs (3)

Fortiter malum qui partitur, idem post partitur bonum. = Cine îndură curajos răul atrage apoi și binele.

Debilis ac fortis veniuntad lumina mortis. Pulvis et umbra sumus!... = Și cei slabi și cei puternici ajung în fața morții! Suntem pulbere și umbre!...

... de mortuis nil nisi bene ... = ... despre morți numai de bine ...

Ora stelelor

Liniștea nopții rotundă

peste pentagrama

infinitului.

Ies dezbrăcat în stradă,

sătul de versuri

pierdute.

Întunericul ciuruit

de cântecul greierilor

saltă, asemeni vâlvătăilor

unor sunete moarte.

Lumină muzicală

perceptând

spiritul.

Schelete a mii de fluturi

adorm în carnea mea

și-o tinerețe de brize nebune

peste râu.

(Federico Garcia Lorca)

Proverbe Latine/Latin Proverbs (2)

Festina lente. = Grăbește-te încet.

Honor est honorantis. = Meritul este al celui care cinstește.

Praemonitus, praemunitus. = Prevenit, asigurat.

Proverbe Latine/Latin Proverbs (1)

Stultitia est, timore mortis! = E o nenorocire să mori de frica morții!

Eripitur persona, manet res. = Omul piere, lucrul rămâne.

Sero venientes males sedenter. = Cine vine târziu ocupă locuri proaste.

Mii de mulțumiri...

Mii de mulțumiri Ți-aducem, o, Isuse, Bunătate!

Pentru Duhul ce rodește în noi roade-mbelșugate:

Bucuria și răbdarea, dragostea, credincioșia,

Înfrânarea și blândețea, pacea Ta și armonia.

Jertfa inimilor noastre n-o să poată niciodată

Înde-ajuns să-Ți mulțumească pentru jertfa Ta curată.

Noi suntem doar picătura, dragostea Ta e oceanul,

Noi scânteia, Tu vulcanul, noi un spic, Tu ești tot lanul!

Bogății fără măsură, tot ce-avem, sunt de la Tine,

Harul vieții, darul păcii, bucuriile depline;

Tu-nceputul tuturora, Tu izvorul fericirii,

Tu ești Stânca mântuirii, ești făclia nemuririi.

Îndurarea Ta, Isuse, mai de preț e decât viața,

Fără Tine nu-i lumină, noaptea-nghite dimineața;

Fără Tine nu e pace, nu e vers și poezie,

Nu e har și veselie, nici slăvita-mpărăție!

Dar cu Tine și prin Tine, toate le avem, Isuse,

Ni le dai să știm ce haruri ai în slava Ta ascunse;

Și mereu deschizi cortina, să vedem ce nestemate

Încă ai să ne mai dărui, fără seamăn, nevisate!

Și când într-o zi vei spune: ”Vino astăzi, vin' acasă!”

Și trudit voi lăsa crucea într-o vale-ntunecoasă,

Mă voi întreba, Isuse, lângă poarta de rubine,

Cum atâta strălucire pentru un pribeag ca mine?

(Valentin Popovici)

Quote 4

A înțelege și a fi înțeles,

a cunoaște, a cunoaște cu adevărat ceea ce gândește celălalt;

a spune ceea ce dorești și

a fi sigur că este acceptat ca o valoare

sau cântărit atent fără a fi respins,

a fi tu, ”tu” cu adevărat,

și a ști că ești iubit -

Asta înseamnă a fi aproape de cer.

(Gloria Okes Perkins)