Gand pentru Noul An...

Omul trebuie să se bizuie numai pe ce poate realiza prin munca lui. - Domnul Bihorel

(Hector Malot - Romain Kalbris)

...love...

... dragostea a stat de vorbă cu mine: ” eu sunt totul și nimic. Sunt ca vântul și nu pot intra acolo unde ușile și ferestrele sunt închise. ”

I-am răspuns: ” dar eu sunt deschis pentru tine! ”

Iar ea mi-a răspuns: ” vântul e făcut din aer. Este aer în casa ta, dat totul este închis. Mobilele se vor umple de praf, umezeala va distruge tablourile și va păta pereții. Vei continua să respiri, vei cunoaște o parte din mine - dar eu nu sunt o parte, sunt TOTUL, și asta n-o să afli niciodată.” (pag. 321)

Dar la urma urmei, așa cum a spus un înțelept persan, dragostea este o boală de care nimeni nu vrea să scape. Cine a fost contaminat de ea nu vrea să se facă bine și cine suferă nu vrea să fie vindecat. (pag. 324)

(Paulo Coelho - Zahir)

...prieteni...

Un războinic al luminii nu uită niciodată recunoștința. În timpul luptei a fost ajutat de îngeri; puterile cerești au așezat fiecare lucru la locul său, îngăduindu-i astfel fiecăruia să dea tot ce poate. De aceea, când soarele apune, îngenunchează și mulțumește Vălului protector pentru reîntoarcerea lui.

Camarazii lui comentează: ”Cât e de norocos!” Dar el înțelege că ”noroc” înseamnă să privești de jur împrejur și să vezi unde-ți sunt prietenii: pentru că prin ceea ce au spus ei s-au făcut auziți îngerii.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 277)

...who am I?...

De aceea e așa de important să lași anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele, oamenii trebuie să înțeleagă că nimeni nu trișează, uneori câștigăm, alteori pierdem. Nu aștepta să ți se dea ceva înapoi, nu aștepta să ți se recunoască efortul, să ți se descopere geniul, să ți se înțeleagă iubirea. Încheie niște etape. Nu din orgoliu, din neputință sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acel lucru nu se mai potrivește cu viața ta. Închide ușa, schimbă discul, fă curat în casă, șterge praful. Încetează să mai fii cine erai, și transforma-te în cine ești.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 213-214)

Esther îl întrebă de ce sunt oamenii triști.

- E simplu, răspunde bătrânul. Sunt prizonieri în povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectivul vieții acesteia este să urmezi un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experiențe, amintiri, lucruri, idei ale altora, și asta e mai mult decât pot duce. Dar își uită propriile vise.

Esther observă că mulți îi spun: ”aveți noroc, știți ce vreți de la viață: dar eu nu știu ce vreau să fac.”

- Sigur că știți, îi răspunde nomadul. Câți oameni cunoașteți care să recunoască: n-am făcut nimic din ce-mi doresc, asta e realitatea. Dacă spun că nu au făcut ce-și doreau, atunci înseamnă că știau ce-și doreau. Cât despre realitate, e doar ceea ce alții au povestit despre lume și părerea lor despre cum ar trebui să ne purtăm în această lume. Și sunt mulți alții care spun lucruri și mai rele: sunt mulțumit pentru că îmi sacrific viața pentru aceia pe care îi iubesc. Dumneavoastră chiar credeți că aceia pe care îi iubim vor să ne vadă suferind pentru ei?

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 205)

Dar cum ar suna epitaful meu? Atât eu cât și Esther ne făcuserăm testamentul și, printre altele, aleseserăm incinerarea - cenușa mea urma să fie răspândită de vânt în locul numit Cebreiro, pe drumul spre Santiago, iar cenușa ei, peste apa mării. Așa că n-o să avem celebra lespede cu inscripție.

Dar dacă aș putea alege o frază? Aș cere să fie gravat: ” El a murit încă din timpul vieții. ” Ar putea părea un nonsens, dar cunoșteam deja mulți oameni care încetaseră să trăiască deși își continuau munca, mâncau, aveau activitățile sociale obișnuite. Făceau totul automat, fără să înțeleagă momentul magic pe care fiecare zi îl aduce cu sine, fără a se opri să mediteze asupra miracolului vieții, fără să înțeleagă că minutul următor poate fi ultimul.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 173-174)