Preiubitul sufletului meu,
Și m-ai lăsat să gem?
Ai fugit ca un cerb,
După ce m-ai rănit,
Te caut și nu ești nicăieri.
(...)
Flacără vie, căreia nu mă pot împotrivi,
Și totuși blândă dincolo de orice putere de pricepere,
Care-mi pătrunzi până în adâncul sufletului!
Ardere care mă vindeci!
Durere a plăcerii care întreci orice simțire!
Ah, mână blândă care ma dezmierzi,
Tu prevestești cerul
Și plătești totul în locul meu.
Cu străpungerea ta îmi dai viață
În locul durerii morții.
O, candele ce ardeți ca focul cel mai puternic,
Cu străluciri ce nu pot fi descrise,
Voi mi-ați schimbat peșterile-ascunse ale sufletului
În iazuri de lumină!
Cândva umbrite, ascunse, neștiute,
Acum ciudata, nou-găsita lor lucire
Dă căldură și lumină spre încântarea Iubirii mele.
Ah! Blândă și atât de iubitoare,
Te trezești în mine și-mi dovedești
Că ești acolo, tainică, singură.
Mireasma suflării tale mă liniștește,
Harul și gloria ta mă umplu,
Și-atât de blând iubirea ta-mi dă chipul tău.
Sfântul Ioan al Crucii
(Larry Crabb - Vise Năruite - pag. 117-118)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu